Băi frate… eu chiar nu înţeleg. Şi nu cred că mă va putea face cineva să înţeleg. De ce în minunata noastră ţară nimic, dar absolut nimic, nu poate fi normal?! Am tot scris despre dezastrul din Suceava, despre minunatul şi imensul şantier apărut odată cu începerea lucrărilor de reabilitare al sistemului termic, al sistemului de canalizare, dar şi a sistemului de alimentare cu apă potabilă. La începutul lucrărilor ni se promiteau nişte termene de finalizare, dar şi apă caldă şi căldură non-stop, la standarde mai mult decât europene. Ei bine, la final nimic nu e aşa.
Pe lângă faptul că lucrările înca nu-s terminate, nici apa şi nici căldura nu-s chiar cum se zicea. Chiar şi azi a apărut în Monitorul de Suceava un articol în care se aduce la cunoştinţă faptul că peste 50 de scări de bloc nu au nici măcar acum căldură. Asta în condiţiile în care sâmbătă eram anunţaţi, tot în Monitorul, că toţi sucevenii ar trebui să beneficieze de apă caldă şi căldură. Poate căldură sufletească, că din calorifere mai greu. Iar apa caldă… Am testat ceva zilele astea. Am lăsat apa să curgă mai bine de jumătate de oră în speranţa că se va încălzi. Ţinând cont că-s singurul de pe tronson care încă mai sunt branşat la sistemul oraşului de încalzire şi de furnizare a apei calde ştiam că trebuie să las câteva minute apa să curgă pentru a deveni caldă. Da, ştiu, e ceva normal. Dar nici măcar după jumătate de oră nu a fost apă caldă. Hai să spun că era apă de vară. Şi uite cum plătesc apă rece la preţ de apă caldă.
În condiţiile astea, cine beneficiază de pe urma lucrărilor de reabilitare?! Doar firmele care s-au ocupat de respectivele lucrări. Şi beneficiază din plin de aceste contracte. Chiar dacă primarul Sucevei se bate cu pumnul în piept că respectivele societăţi de construcţii vor fi penalizate, oricum buzunarele acestora s-au umflat destul de mult. Şi nimeni nu le va băga mâna în buzunar pentru a-i arde. Nici pentru că lucrările s-au făcut total haotic, nici pentru că nu s-au respectat absolut deloc termenele, dar nici pentru că au lăsat în urmă prăpăd, de parc-am fi trecut prin război.
Acum, cu apa caldă, continuăm pe aceeaşi linie. Ce-au lăsat minunatele companii de construcţii în urmă. Nimic înafară de gropi, şanţuri, mizerie, noroi şi altele. Vă mai spuneam că la mine în faţa blocului sunt trei movile, una de pământ, una de nisip şi una de balast. Balastul e împrăştiat cam pe toată aleea, iar pământul, în combinaţie cu nisipul, atunci când plouă transformă aleea într-o adevărată mlaştină. Aşa se face că atunci când plec de acasă trebuie să ţopăi ca un iepuraş pentru a nu mă murdări din cap până-n picioare. Şi de această imagine feerică am parte de mai bine de două săptămâni, timp în care nimic nu a mai mişcat în zonă. Întrebare: idioţilor de constructori le-ar face plăcere dacă în faţa blocurilor sau a caselor lor ar avea o mocirlă?! Cred că da. Şi asta pentru că, prin comportamentul lor, mă gândesc la ei ca la nişte porci. Încă o întrebare: de ce până şi-n Ungaria, Croaţia sau Polonia se munceşte cu simţ de răspundere, iar la noi se munceşte… Ştiţi voi cum.
Asta e prima parte dintr-o serie de articole pe care-o voi scrie pe această temă, mizeria din societatea românească. Fiţi pe fază. România, te iubesc!
