Ieri dimineata, pe la 9, ma indreptam spre servici. Pe drum aveam sa vad ceva ce m’a facut sa ma intorc in timp cu… cel putin 100 de ani. Pe o strada, trei muncitori lucrau de zor. Sau hai, nici chiar de zor, pentru ca doi se uitau si unul presta. Acesta scotea cu mare randament apa dintr’o groapa si o arunca pe strada. Nu era o groapa adanca, ci mai mult mare ca suprafata. Dar, nu faptul ca scotea apa din acea groapa m’a uimit, ci modul in care’o facea. Ei bine, omul se folosea de o galeata pentru a extrage apa din groapa.
Cand ma uit pe calendar si vad ca suntem la finalul lui 2009 ma strange in spate. Si am acest sentiment pentru ca vad cat de inapoiati suntem. Si mintal, dar si ca tehnologie. De altele nici nu mai spun. Iar cand stai sa te gandesti ca in 1930, in New York, se construia cea mai inalta cladire din lume, Chrysler Building, parca mai tare’ti vine sa urlii. Americanii, in anii ‘30, incepusera o competitie arhiecturala. Se luptau pentru suprematie, se chinuiau sa construiasca cele mai inalte si mai functionale cladiri intr’un oras ce incepea sa aiba nevoie disperata de dezvoltarea pe verticala. Precum spuneam, in 1930 a fost terminata primul zgarie nori. In 1931, avea sa fie finalizat al doilea colos, Empire State Building. Pentru ca, in 1973, intreaga populatie a pamantului sa priveasca cu uimire minunea arhitecturala a World Trade Center.
Cei de peste ocean reuseau asta acum mai bine de 79 de ani. La noi?! Se munceste cu galeata, cu utilaje vechi de pe vremea bunicii, iar lucrarile, chiar si cele mai simple, dureaza o eternitate. Revenind la americani, acestia au reusit in numai 3 ani sa ridice o cladire cu 102 etaje. La noi?! Inlocuirea unor conducte pe o distanta de 100 de metri dureaza… peste o luna.
E dureros… E dureros sa vezi cata nepasare este, cata indolenta, cat de greu se misca lucrurile in tara asta si cum unii, cei alesi de noi sa ne reprezinte si sa se gandeasca la binele cetatenilor, se cearta pe ciolan. E dureros sa te uiti in “gradina” vecinului si sa vezi ce frumos merg lucrurile la el, iar cand te uiti la tine sa n’ai decat un gust amar. Degeaba incearca Geoana sa aduca inapoi tinerii din strainatate oferindu’le tot felul de prime. Degeaba, pentru ca oricum suntem condamnati. Suntem condamnati la un sistem idiot care nu functioneaza in niciun domeniu. Nici sanatate, nici politica, nici justitie, nici invatamant. Absolut nimic. Ca sa nu mai vorbesc si de administratie, ca mi’ar trebui multe cuvinte de “lauda”.
Asa ca, vrem sau nu, trebuie sa ne resemnam si sa traim in comuna primitiva. Vrem sau nu, suntem prea mici pentru a ne face auziti, pentru a schimba ceva. Vrem sau nu, suntem condamnati sa fim pionii jucatorilor mari. Romania, te iubesc!
