Spania – Destinaţia perfectă?

Scris de Honey 10 November 2009

Vă spuneam acum cateva zile că urăsc frigul şi că mi-ar place să locuiesc într-o ţară cu o climă mai prietenoasă, mai caldă. De ceva vreme, eu şi Raluca ne gândim, ca tot românul, să plecăm din ţară. Eu trag spre Germania, pentru că am fost foarte des acolo şi de fiecare dată am rămas uimit de civilizaţia şi nivelul de trai a nemţilor. Raluca trage spre Italia, pentru că în meseria ei, asistentă medicală (una din meseriile ei), i-ar fi mult mai simplu să se adapteze acolo, mai ales că sora şi cumnatul ei sunt tot asistenţi medicali.

Acum ceva vreme în urmă, din una în alta, am ajuns să discutăm despre Spania. La modul de destinaţie turistică, la limbă şi continuând cu o eventuală relocare a noastră acolo. Pe lângă legenda “căpşunarilor” şi câteva poveşti auzite de pe la prietenii sau colegii care au vizitat, ca turişti, Spania, nu ştiu mai nimic despre această ţară. Doar că, din punct de vedere istoric, mă fascinează conglomeratul de influenţe, amestecul de civilizaţii, atât pe partea de arhitectură cât şi pe partea culturală sau, de ce nu, a mentalităţii. Mai ştiu că e cald, frumos, ca Real Madrid e cel mai tare club din lume şi ca Barcelona e pe locul întâi în campionat.

Aşa că, folosindu-mă de prietenul meu Google, m-am apucat de făcut cercetări. Din imagini, filmuleţe, relatări de pe forumuri sau bloguri mi-am făcut o oarecare imagine asupra Spaniei. Am văzut că nu e cea mai curată sau cea mai civilizată ţară din lume, dar frumuseţea ei vine din natură, din arhitectură, din cultură şi din grija oamenilor faţă de tot ce-i înconjoară. Am înţeles că spaniolii sunt primitori, sunt o naţie caldă, chiar şi cu românii. Din punct de vedere turistic ai nenumărate destinaţii, diverse locaţii ce merită vizitate, pornind de la istorie, cultură şi terminând cu plajele minunate de pe malul oceanului.

Fără să răsfoiesc prea mult internetul mi-am dat seama că, trecând peste titulatura de “căpşunar”, mi-ar place să merg în Spania. Chiar şi ca banal turist… Deşi, ca să fiu sincer, cred că m-aş putea stabili fără probleme în această ţară. Mai rămâne să văd ce părere are Raluca despre ideea mea şi, normal, să mă interesez despre piaţa muncii. Bănui că oricât de frumoasă mi s-ar părea Spania nu ne va aştepta nimeni cu pâine şi sare.

Post to Twitter Post to Facebook Post to Ping.fm

Comentariile sunt inchise.

Publicitate