Programul anti-fumat

Scris de Honey 24 November 2009

Acum, când toată lumea vine cu programe anti-criză, eu vin cu un program anti-fumat. Vă mai spuneam acum ceva vreme în urmă că vreau să mă las de acest viciu prostesc. Motivele sunt simple: sănătate, bani şi cred că-mi ajung cei peste 16 ani de stat cu ţigara-n gură, mai ales că nu mai văd nimic cool în asta. Până acum am încercat de trei ori să mă las, dar niciodată nu am apelat la ajutor. De data asta, pentru că n-am reuşit de unul singur până acum, am decis să urmez un tratament.

Ieri, împreună cu Raluca, am vizitat o doctoriţă care, în urma unui consult, ne-a recomandat un tratament. Tratament extrem de simplu şi cică foarte eficace. Mie, pentru că am dependenţa foarte mare de ţigări şi pentru că mi-a ieşit o concentraţie enormă de monoxid de carbon în plămâni, doctoriţa mi-a recomandat plasturii Nicorette şi nişte pastile. Plasturii mă ajută să scap de sevraj, oferindu-mi o doză mică de nicotină, iar pastilele lucrează asupra centrului plăcerii din creier şi mă fac să nu-mi mai doresc să fumez. Acest tratament este gratuit, face parte din nu ştiu ce program amplu împotriva fumatului, şi cică a dat rezultate foarte bune până acum.

După aproximativ 5 ore de la începerea tratamentului… Spun cu mâna pe inimă şi cu foarte mare mândrie că am fumat numai 5 ţigări şi că, sincer, nu-mi vine să fumez cum îmi venea într-o zi obişnuită. Până la ora asta, într-o zi oarecare, aveam fumate deja 10 ţigări minim. Azi le-am redus deja la jumătate. Deci am încredere că voi reuşi de data asta. Pe lângă ambiţia de a mă lăsa mai am şi ajutorul tratamentului. Acum mă duc la o ţigară. Sunt ultimele din viaţa mea de fumător.

Post to Twitter Post to Facebook Post to Ping.fm

Un comentariu la “Programul anti-fumat”

  1. [...] la feed'ul RSS si vei afla cand mai aberez cate ceva.Mai ţineţi minte când spuneam că ne lăsăm de fumat? “Ne”, adică eu şi Raluca, normal. Suntem pe calea cea bună. Avem două săptămâni [...]