Da’ chiar, pe bune. De ce suntem nevoiti sa avem vecini?! Inafara de faptul ca, stand la bloc, nu prea avem ce face si tre’ sa ne obisnuim cu ideea de a convietui toti in acelasi imobil. Dar, macar, de ce nu ne’am putea alege vecinii?! Intriga mea pleaca de la faptul ca am un vecin, la ultimul etaj, pe care nu’l suport. Si nu’l suport din simplul motiv ca e certat cu bunul simt. Da’i certat tare.
Tinand cont ca omul are vreo 60 de ani, iar eu 30, stiu ca atunci cand ne intalnim pe scara, pe langa bloc, sau chiar in oras tre’ sa’l salut. Ca asa e normal, asa e firesc, asa e politicos. Si, pentru ca am cei sapte ani de acasa si pentru ca am citit cu interes codul bunelor maniere, de fiecare data cand ma intalnesc cu el il salut respectuos, raspicat. Dar, din partea lui, raspunsul e unul bleg, in scarba, de’l aude numai el. Si asta din cand in cand. Ca se intampla sa nu raspunda deloc.
Si asta doar pentru ca a avut niste divergente cu ai mei, pe vremea cand se izola blocul, de la culoarea cu care va fi zugravita fatada blocului. Iar de atunci nu ne mai suporta pe niciunul. Si nu numai pe noi, ci pe mai multe familii. Asa ca, ma intreb. Daca tot nu ne suporta, de ce nu pleaca din bloc?! De ce insista sa’mi strice unele zile?! Si asa e la pensie si n’are ce face, nu mai bine arata ca e mai inteligent ca noi si’si cauta alt loc de joaca?!
