Impresii din calatorie: Brasov

Scris de Honey 2 September 2009

Brasov… Orasul de sub Tampa, precum i se spune. Un oras deosebit, ce pare din alta lume. Am fost de foarte multe ori in Brasov, dar niciodata ca turist. Cu riscul de a ma repeta, dar mereu, in fiecare vizita, ma simteam ca un localnic. Aveam cu totul alte activitati, numai turistice nu. Asa ca, de data asta, am decis sa fiu turist 100% si sa ma folosesc de avantajul de a cunoaste foarte bine Brasovul si imprejurimile lui pentru a ne simti bine.

De cum am ajuns in Kronstadt (denumirea Brasovului in limba germana) am iesit in Piata Sfatului, centrul orasului medieval. Daca nu ar fi fost pregatirile pentru Cerbul de Aur am fi avut o priveliste minunata. Asa, chiar in Piata Sfatului, privelistea era putin “stirbita” de muncitori, utilaje si scena propriu zisa. Dar, chiar si asa, atunci cand esti in Postavarul te simti in alta lume. Lipsa gropilor din asfalt sau din trotuare, lipsa mizeriei, lipsa meltenoilor te fac sa te duci cu gandul ca esti in alta tara, intr’un loc de vis. Cladirile cu arhitectura medievala, pastrate in cele mai bune conditii, magazinele mici si primitoare, terasele amplasate pe mijlocul pietonalei din Postavarul, toate, adunate, creeaza un spatiu feeric in care, vrei sau nu, te destinzi, te simti bine.

Biserica Neagra, cladire construita prin anul 1380 si cu o veche istorie, domina, prin impozanta ei, Piata Sfatului. Adapostind o mare colectie de covoare orientale, vechea biserica catolica reprezinta o mare atractie turistica, atragand prin arhitectura gotica si prin dimensiunile ei. Desi initial se chema Biserica Sfanta Maria, acest lacas a primit numele de Biserica Neagra dupa ce a fost distrusa, in mare parte, de un incendiu in anul 1689. Daca ajungeti in Brasov nu ezitati sa o vizitati. Mai mult ca sigur nu veti regreta.

Un sfat pentru cei care aleg sa viziteze centrul vechi cu masina proprie… Incercati sa gasiti un loc de parcare langa Centrul Sportiv “Ion Tiriac”, in partea de sus a orasului vechi. In centru nu veti avea sanse sa gasiti un loc liber. Sau, cel mai simplu, folositi mijloacele de transport in comun.

Daca sunteti adeptii plimbarilor va sugerez sa iesiti din Postavarul si sa va lasati pasii purtati pe ultile inguste ce serpuiesc printre cladirile incarcate de povara anilor ce’au trecut peste ele. Veti descoperi si Strada Sforii, cea mai ingusta strada din Europa. Are 80 de metri lungime si numai 1,30 metri latime, ea fiind construita pentru a usura munca pompierilor din acea vreme. Chiar daca nu gasesc un hobby in plimbarile facute pe jos, nu am regretat absolut deloc orele petrecute pe strazile Kronstadtului. Ba, mai mult, in fiecare zi, cat am stat in Brasov, aveam acelasi traseu. Lasam masina sus in Schei si ne plimbam pana in Postavarul, unde ne beam cafeluta… Dupa care o luam, la deal, pe alte alei, pentru a ne recupera masina.

O alta atractie este Tampa. De pe terasa amenajata acum cativa ani aveti o priveliste nemaipomenita asupra intregului oras. Ca sa ajungeti pe Tampa, puteti opta pentru telecabina (pretul este de 10 RON) sau, daca sunteti in putere, pe jos, pe un traseu montan lung de 2 kilometri si ceva, ce dureaza o ora. La poalele Tampei se afla zidul cetatii medievale, zid ce inglobeaza si doua turnuri de veghe: Turnul Vanatorilor si Turnul Lemnarilor. Intrarea in cele doua turnuri este gratuita si chiar merita vizitate.

In Poiana Brasov nu va sugerez sa mergeti. Daca nu vreti sa va cazati acolo, nu prea aveti ce face, Poiana fiind saraca in oferte de petrecere a timpului liber sau de distractie. Singura atractie, dac’o pot denumi asa, e un hotel ce ofera, pe timp de noapte, o priveliste nemaipomenita. Avand amenajat un lac in fata lui si fiind foarte bine luminat, hotelul, dar si reflectia lui din apa, ofera o imagine feerica. In rest… Plictiseala mare.

In schimb, drumul spre Poiana e super, mai ales daca’l parcurgeti tot noaptea. De’a lungul lui sunt amenajate trei parcari de unde se poate admira intreg orasul. Pe timp de iarna, sau noaptea, e locul in care marea majoritate a tinerilor si turistilor merg pentru a se relaxa, sau, de ce nu, pentru a gasi un colt intim.

Aflat la 25 de kilometri de Brasov, Castelul Bran atrage turistii pentru arhitectura sa, dar si pentru legenda Contelui Dracula. Pretul de intrare este de 12 RON, iar pentru a putea fotografia trebuie platiti 10 RON in plus. Cozile de la intrarea in castel imi amintesc de vremurile de mult apuse, cand stateam la coada pentru paine sau salam. Despre Castelul Bran se gasesc nenumarate informatii, asa ca nu voi insista. Dar il recomand tuturor turistilor atrasi de istorie sau de legende. Din punctul meu de vedere acest castel e unul dintre cele mai frumoase din tara.

Pe drumul dintre Bran si Brasov se afla cetatea medievala Rasnov. Recunosc ca, pana anul acesta, nu am vizitat’o niciodata si, sincer, imi pare rau. Cetatea te impresioneaza, pentru numai 10 RON intrarea, inca de la primii pasi facuti in curtea ei. Refacuta in mare parte, vechea cetatuie pastreaza inca acel aer medieval. Din pacate, reconstructia ei a fost facuta destul de haotic. Am observat geamuri termopan de tip Vellux in acoperisuri sau usi de termopan. Aceste “imbunatatiri” dauneaza putin imaginii cetatii… La fel sunt si magazinele din interiorul curtii, magazine de unde poti cumpara, surpriza, sucuri, inghetata sau alte suveniruri ce nu prea au legatura cu istoria zonei.

Dar, trecand peste aceste mici neajunsuri, Cetatea Rasnov e, de departe, una din cele mai frumoase din tara. Faptul ca in interiorul ei gasesti o oaza de verdeata, ca sunt refacute marea majoritate a colibelor, ca esti intampinat de strajeri ce pazesc cetatea, ca’ti ofera o vedere panoramica deosebita asupra orasului Rasnov precum si a muntilor din preajma, vechea cetate are toate motivele sa atraga turisti. Si, credeti’ma, nu aveti cum sa plecati cu un gust amar. Fiecare piatra, fiecare coltisor atrage in felul lui si te face sa te’ntorci, chiar daca numai in imaginatia ta, cu sute de ani in urma.

Cam astea ar fi, pe scurt, impresiile mele despre mini-vacanta in Brasov. E un oras ce’ti ofera multiple atractii, multiple posibilitati de a petrece timpul liber. E un oras extrem de curat, in care nu gasesti gunoaie sau gropi la tot pasul si in care lumea te primeste cu ospitalitate. Si, apropo de ospitalitate, nu pot sa nu amintesc de Casuta din Oras, unde am poposit noi. Pentru 70 de RON pe noapte, aflata la 5 minute de gara, e alegerea perfecta.

Poze din concediu gasiti pe contul meu de Flickr.

Post to Twitter Post to Facebook Post to Ping.fm

2 comentarii la “Impresii din calatorie: Brasov”

  1. Dani says:

    Nu ai fost la Paradisul Acvatic ? Nu sti ce ai pierdut…
    Brasovul e superb :X …nu l-as schimba pentru niciun oras din Romania!

  2. Honey says:

    Promit solemn ca voi merge data viitoare. Sincer sa fiu, nici nu aveam habar de locatia asta.
    Si da, ai dreptate. Brasovul e nuber one in Romania. ;)