De vreo două zile sunt umflat de la o măsea mai ceva ca un hamster. Trebuie să recunosc că am o frică de dentişti soră cu moartea. Cu toate că Raluca încerca să mă convingă, încă de cum a început măseaua să-mi facă figuri, că e mai bine să merg la dentist şi s-o scot, am refuzat categoric.
Ieri noapte am dormit doar câteva ore. Măseaua şi-a făcut de cap, s-a umflat foarte tare, iar durerile mă înnebuneau. Ieri a fost mai ok, până spre după amiază, când iar a început să mă sâcâie. Când am ajuns acasă, Raluca a început iar să-mi explice că ar fi mai bine să merg la spital, să-mi dreneze canalele, să dea drumul la puroi şi după aia gata cu durerea. Nu prea am fost de acord, dar i-am zis că mă mai gândesc.
S-a făcut seara şi măseaua parcă mă durea din ce în ce mai tare. Aşa că, pe la ora 22, m-am decis! Mergem la Urgenţe! Zis şi făcut. Ne-am îmbrăcat şi am plecat. Ajunşi acolo, am intrat umil şi cu inima cât un purice. Mă aşteptam ca medicul pe care-l găsesc pe tură să fie ursuz, repezit şi lipsit de răbdare. Am spus pentru ce-am venit, mi s-a completat fişa şi, împreună cu o doctoriţă şi cu Raluca, am plecat spre cabinetul stomatologic. Intrăm toţi trei. Îmi dau seama că acea doctoriţă se va ocupa de fapt de mine. Încep să-i povestesc ce şi cum, de ce nu merg la dentist, de ce mă doare, de când mă doare, ce pastile iau. Şi, surpriză! Cred că e primul dentist, de la Urgenţe, care să discute aşa frumos. Mai mult, s-a şi purtat cu mine super ok, mai ceva ca la un cabinet particular. Îmi explica tot ce făcea, îmi spunea când ar trebui să mă doară… Un comportament de nota 10.
Ca să fiu sincer, dacă mai dau de doi-trei dentişti ca acea doctoriţă, cred că voi scăpa de fobia pe care o am. Păcat că nu prea a avut ce să-mi facă şi, în continuare, sunt la fel de umflat, iar durerile sunt cam la fel. Da’ scap eu şi de asta…
