Incerc, de ceva vreme, sa’mi vand masina. Primesc zilnic telefoane cu tot felu’ de variante, de intrebari, de nebunii. Da’ una’ o intrece pe toate. M’a sunat unu’, pe la 11 noaptea, putin cam obosit si’n mijlocu’ petrecerii. In fundal se auzeau ritmurile calde ale manelelor, precum si vocile suave ale colegilor de petrecanie.
Pare interesat omu’, asa ca trec peste ora tarzie si’i dau toate detaliile. Totu’i bine si frumos pana cand imi propune cel mai tare schimb. Imi da pentru masina un manz. Da! Un manz, copilul iepei. Ii spun “frate, ce dreaq sa fac cu manzul?!” El imi spune ca sa’l cresc, ca’i de rasa, din parinti campioni si tot felu’ de nebunii. Ok, il cresc… Da’ unde?! Eu stau la bloc si nu cred ca manzu’ poate dormi cu mine’n pat… Pe bune acuma…
S’a chinuit omu’ ceva vreme sa ma convinga ca’i cel mai bun schimb pe care’l pot face, dar, din pacate, am fost nevoit sa’l refuz si sa’l conving ca, oricat mi’ar place animalele, nu am ce face cu el.
