Mai ţineţi minte când spuneam că ne lăsăm de fumat? “Ne”, adică eu şi Raluca, normal. Suntem pe calea cea bună. Avem două săptămâni de când nu mai fumăm şi ne simţim ok. Fumăm, din când în când (nu zilnic) câte o ţigară, ca să ne prostim. Dar renunţăm şi la ţigara aia. Tot de două săptămâni am început să realizăm cât de bine e să fii nefumător şi câte lucruri poţi face ca nefumător. Bine, multe le puteam face şi înainte, dar acum le facem mai uşor.
Pe lună, eu şi Ralu’, cheltuiam cam 500-600RON pe ţigări. Da, ştiu, is o grămăzenie de bani. Acum, că suntem neviciaţi, putem cheltui aceşti bani pentru noi, pentru sufletul nostru. Şi, că tot se apropie Crăciunul, l’am convins pe Moş Crăciun să vină mai repede la noi anul acesta. Logic ca nu va veni cu mâna goală. Pentru că Raluca vrea de ceva vreme să-şi schimbe telefonul m-am gândit să-l rog pe Moş să-i aducă un Samsung Corby. Am optat pentru acest telefon din câteva considerente simple. În primul rând, Raluca este fan Samsung. Se înţelege bine cu brand-ul ăsta şi i se par ok telefoanele. În al doilea rând, îmi place cum arată Corby. E un telefon “jucăuş”, numai bun pentru fetiţe. Şi în al treilea rând, dar nu în ultimul, Ralucăi îi place modelul ăsta de telefon. Aşa că m-am apucat să “sap” pe net, să caut informaţii despre el, plusuri şi minusuri, să întreb persoane care ştiu că deţin un astfel de telefon. Lucruri rele nu am prea descoperit, doar că îi lipseşte WiFi’ul. Ăsta ar fi un mare minus pentru mine, dar pentru Raluca nu cred. Corby este un telefon simpatic ce oferă destul de multe pentru un gadget aşa micuţ şi “firav”. Ecran senzitiv QVGA de 2.8 inch, tastatura full QWERTY, cameră foto de 2MB, acces pe Facebook, Twitter şi MySpace printr-un widget drăguţ, şi multe altele. Din câteva review-uri am aflat că radioul e super, cică s-ar auzi mai bine şi decât Nokia 5800XM (asta o să vad eu), are Google Maps şi un meniu foarte modern. După ce am analizat toate informaţiile, m-am decis: anul acesta Moş Crăciun îi aduce Ralucăi un Samsung Corby. Şi voi reveni cu un review asupra lui zilele următoare.
Dar să nu credeţi că ne oprim aici. Nici pe departe. Căutând informaţii despre Corby, analizând oferte, parcă mi s-a făcut şi mie poftă de un telefon nou. Parcă aş schimba “vechiul” Nokia 5800XM. Parcă aş vrea şi eu ceva nou, aşa, tot de Crăciun. Aşa că am vorbit cu Raluca şi am întrebat-o, umil şi spăşit, dacă mă lasă să vorbesc cu Moşul şi pentru mine. Raluca, pentru că-i o persoană deosebită şi pentru că mă iubeşte mult, mi-a spus că am voie. Urale, bucurie, pupici şi alte manifestări tip Geoană… vă daţi seama. Bun, primul pas îl făcusem. Am primit aprobarea, dar cu ce telefon îmi schimb Nokia? Şi iar am început să caut, să analizez, să văd oferte şi să compar telefoane, performanţe, preţuri etc. Mie, spre deosebire de Raluca, îmi trebuie un telefon care să-mi ofere posibilitatea de a mă conecta pe net oricând, de a putea citi sau edita un document, de a putea verifica sau trimite un mail. Cu alte cuvinte, un smartphone. Bun… Al doilea pas l-am făcut. Până acum aveam aşa: aprobare şi clasa telefonului. Mai era mult până… aproape.
Căutând ca un nebun prin ofertele nenumărate de pe net, ce-mi fu dat să văd? Că cei de la Orange au o ofertă faină de sărbători la HTC Touch2. După ce am studiat oferta m-am apucat să caut informaţii despre Touch2. Sincer să fiu nu prea mă pricep la HTC’uri. Ştiu doar că’s telefoane foarte bune, dar şi foarte scumpe, şi atât. După lungi căutări, după ce am citit zeci de review’uri, am hotărât: HTC Touch2 să fie! De ce m-am decis la tipul ăsta de telefon? Mic, subţire, finuţ, uşor, touch screen, rapid sunt câteva din calităţile lui. În plus, Touch2 are ca sistem de operare Windows Mobile 6.5, ceea ce mă mulţumeşte, aplicaţiile se mişcă foarte bine, iar conexiunea pe net este una foarte bună. Ca minusuri ar fi camera de 3.2MB care e destul de slăbuţă, ecranul cu rezoluţie slabă, de 240x320pixeli, şi… cam atât. Adică, pe scurt, nu e telefon de fiţe, cum ar spune unii. Păi şi ce? Eu n-am nevoie de cameră cu sute de mii de megi, că nu folosesc telefonul pentru a face poze, şi nici de ecran HD, pentru că nu mă uit la filme pe telefon. Am ecran HD la Nokia şi, sincer să fiu, nu m-am uitat nici măcar la un videoclip de la cap la coadă. Deci pentru ce să fac caz la minusurile astea? Aşa că, HTC Touch2 va fi următorul meu telefon. Am zis!
Voi reveni zilele astea cu un review şi la HTC. Sincer, ard de nerăbdare să-l butonez şi să văd pe viu ce poate. M-am jucat puţin cu unul la Orange Shop, dar nu atât de mult cât să-mi formez o părere obiectivă asupra lui. Atât pot spune, că nu am fost deranjat absolut deloc de rezoluţia mică a ecranului. Dar mai multe voi scrie în zilele ce urmează. Acum mă duc să fumez o ţigară.
PS. Ca să fiu sincer, aş fi vrut un HTC HD2, dar Moşu’ mi-a zis că anul ăsta nu poate. Nu se mai găseşte la dealeri. Aşa că voi aştepta primăvară…




