Antenele şi manipularea cetăţeanului

Scris de Honey 9 December 2009

Mă uit zilele astea la televizor ca să urmăresc evoluţia evenimentelor politice. Şi, în loc să văd discuţii imparţiale, discuţii obiective, nu văd decât acelaşi câcat care era şi înainte de turul doi. Antenele dau cu sete în Băsescu şi debitează numai scenarii idioate, cu toate că şi ei au fost parte integrantă a fraudei electorale. Dar, pentru că nu le-a mers, acum strigă în disperare “hoţii”. Aduc în emisiuni tot felul de PSD-işti care, logic, prezintă dovezi incontestabile, dar uită complet că ei au încercat fraudarea alegerilor şi acum, dar şi în 2004. Cred că nu suportă să vadă cum pierd a doua oară în faţa lui Băsescu.

Am mai spus-o şi cu alte ocazii şi o repet şi acum. Nu sunt fan Băsescu! L-am votat în 2004, recunosc, am votat PDL-ul în 2008, recunosc, dar acum nu-l mai suport pe Băsescu. Şi, cu toate astea, am fost nevoit să-l votez pe el. Şi asta numai din cauza Antenelor şi a (i)Realităţii. Când i-am văzut cum încearcă să manipuleze oamenii prezentând nişte aberaţii, prezentând cifre scoase din burtă, cifre ce trebuiau să demoralizeze susţinătorii PDL, mi s-a făcut scârbă. Când văd cum Dana Grecu, Gabi Firea, Mihai Gâdea, Victor Ciutacu aberează seară de seară, mi se face scârbă. Aceşti jurnalişti, pe care-i respectam, pe care-i urmăream constant, mi-au dovedit că nu au coloană vertebrală şi că sunt sub papucul lui Voiculescu. Badea, care se ştie că e total anti Băsescu, a şi recunoscut că se leagă de preşedinte pentru că aşa spune şeful. Mai sunt câţiva jurnalişti buni în grupul Intact, care nu au plecat capul aşa uşor în faţa mogulului, dar care, din păcate, nu au putut rămâne obiectivi total.

Mă scârbesc când văd cu câtă patimă aruncă acuze Ciutacu sau Badea, cu câtă patimă şi înverşunare aruncă acuze invitaţii Antenelor. Mă scârbesc pentru că ei uită complet mizeriile făcute chiar de ei, în ograda lor, în grupul Intact. Şi acum pozează în îngeri, în sfinţi, şi contestă vehement alegerile. De ce sunteţi aşa de înverşunaţi domnilor jurnalişti? Vă ceartă Voiculescu că nu aţi reuşit să stricaţi complet imaginea lui Băsescu, imaginea PDL-ului? Vă umblă Voiculescu la salarii pentru că nu aţi reuşit să manipulaţi lumea cu cele trei sondaje de opinie măsluite de dumneavoastră? O să aveţi timp cinci ani să debitaţi aceleaşi prostii. Sau, probabil, mogulul va face unele restructurări în urma eşecului. Abia atunci m-aş distra copios. Sunt sigur că aş vedea, în unii jurnalişti, exact ce vad la PNL-işti. Nişte oameni penibili, care pupă în cur puterea.

Sunt sătul de politică, sunt sătul de televizor, sunt sătul de jurnaliştii şi de presa din România. Acei oameni care ar trebui să ne dea un exemplu, care ar trebui să prezinte realitatea aşa cum e ea, tocmai ei o denaturează, tocmai ei ne induc în eroare, tocmai ei ne fac să fim… hoţi.

Post to Twitter Post to Facebook Post to Ping.fm

Comentariile sunt inchise.